Calatorii, din nou, o vreme. Apoi imi luai ansamblul de ochelari, cu lentilele cat o schioapa si imi mutai un ochi ici, unul colo, pentru a putea desena mai bine.

Stelele au inceput sa ma intepe, insa nu m-am lasat, am desenat in continuare cu matura unei vrajitoare, pe care am incercat sa o ghidez printr-o telecomanda. Unele stele erau cam obraznice, asa ca le-am mai tras de cozi, pentru ca de la intepaturile lor incepuse sa imi curga sange, ce se imprastia usor peste zari. Poate ca trebuia sa rasara soarele.

Vrajitoarea obosise si-si gasise scuza in faptul ca matura s-a uzat, ca era second-hand. Asa ca am lasat-o sa plece, sa-si caute una noua (desi stiam ca se ducea la o petrecere cu suratele ei, pentru a se intalni la timpul si locul potrivit). “Probabil ca a gasit steaua cu mesajul”, mi-am spus. Asa ca ramasei singura, cu luna neterminata. Deja incepusem sa ma indoiesc daca luna mai trebuie sa fie desenata, din moment ce dintr-o clipa in alta trebuie sa rasara soarele. Auzii un bucium prelung de jalesi mi se facu dor sa vad luna intreaga. Dar ce pot sa fac? Cu ce sa mai desenez? N-aveti de imprumutat o vrajitoare cu o matura? Dar trece atata timp pana apare anuntul in ziar…Asa ca, mai bine, ma sui pe o matura si zbor ca o racheta…

…Zbor de ceva vreme spre Luna si ma intreb cand voi ajunge. Mi-am facut jurnal cu impresii de calatorie, iar foile le-am rupt si imprastiat in urma mea, ca niste graunte, pentru a gasi drumul inapoi. Prima foaie incepe asa: ”Sunt in zbor spre Luna…” (n-as vrea ca si ultima foaie sa contina aceste cuvinte). In prima zi am vazut prin nori, capete de oameni de care era sa ma ciocnesc (acestia erau frati de-ai mei); apoi vise plutind pe stele si zambete de noapte

Zbor, zbor… Totusi, n-aveti de imprumut o vrajitoare cu o matura? (Revista Cas, Aralik, 1999)